Eveniment

Cadastrul si intabularea, gratuite în urmatorii 12 ani

Veste buna pentru proprietarii de terenuri care nu se grabesc sa vânda: Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI) va întocmi gratuit dosarul cadastral si intabularea fiecarei parcele de teren. Prima parte a acestui proiect ambitios s-a încheiat ieri, odata cu prezentarea planurilor întocmite în tot arealul comunei Stefan Voda, judetul Calarasi. în total 7.350 de hectare, din care 350 de hectare în intravilanul comunei Stefan Voda, cu 4.306 imobile. Numai aceste lucrari au costat 107.000 lei si au durat opt luni. Taranii din Stefan Voda erau, ieri, strânsi la Caminul Cultural pentru a-si ridica actele si se declarau încântati de faptul ca au scapat de niste cheltuieli considerabile. George Avram, primarul comunei, este mândru ca localitatea pe care o pastoreste a fost aleasa drept teren de încercare pentru cei de la ANCPI. Avram a spus ca, de când s-a auzit ca oamenii au acte în regula la terenuri, au aparut investitori care vor sa cumpere diverse suprafete, pentru investitii în agricultura sau pentru constructii cu profil industrial. întreg proiectul ANCPI, conceput la nivel national, este preconizat a se încheia pâna în anul 2020 si va costa 944 milioane de euro, bani proveniti de la buget.