Aseara ne-am imbatat cu frumusetea unui film perfect… cu muzica mai frumoasa decat viata insasi… cu vise, amintiri, cu amintiri din care se traieste, partituri din care se invata sensul dezamagirilor… puterea de-a lupta pentru vise, chiar si pentru cele ce par imposibile sau demult ingropate.

L-am vazut la Cinema Studio, in cadrul Festivalului Filmului Francez, intr-o sara arhiplina in care n-am auzit niciun fosnet in momentele cand se canta. In rest, s-a ras, s-a plans, respiratiile s-au oprit odata cu arcusul, pleoapele s-au inchis si s-au deschis in ritmul povestii.

“Concertul” lui Radu Mihaileanu nu e un film care are nevoie de o recenzie, e un film pe care ai nevoie sa-l vezi, sa-l daruiesti prietenilor, sa te intorci la el cand lumea ti se pare lipsita de muzica si de magie, cand vrei sa simti ca si cele mai inalte vise se pot implini. N’est-ce pas?

Cum spunea cineva intr-un comentariu pe YouTube, “C’est pour des films comme ceux là qu’on a inventé le cinéma. Pour faire rêver. (…) Ce film vous prend par la main et vous emmène subtilement dans un ailleurs rêvé comme tout roman digne de ce nom”.

Sa ne spuneti si noua cum vi s-a parut…