Posts Tagged ‘alexandra ivan’

Alexandra & Alec în TABU

După ce la începutul lunii iulie am avut plăcerea de-a cânta la petrecerea TABU prilejuită de lansarea numărului special Facebook, Cristina Bazavan ne-a surprins plăcut invitându-ne să ne “strecurăm” şi în paginile revistei din septembrie, cu un strop din poveştile şi muzicile noastre. Roald Aron a făcut fotografia pe care o veţi regăsi la rubrica Lifestyle – Debut, iar adorabila Ioana Ulmeanu ne-a “descusut” pentru câteva rânduri introductive despre cântecele şi visele noastre. Căutaţi în revistă şi paginile dedicate petrecerii TABU pentru a vedea care a fost atmosfera pe Terasa Cişmigiu, cu jocuri şi zâmbete, acompaniate de muzica noastră.

Versuri “Wanna Be Yours”

Wanna Be Yours
Music & lyrics: Alexandra Ivan & Alec Sandor

Baby turn your lights down
Don’t you wanna hear it right now?
I’ve got a song, it’s been playing so long
In my head… something’s left unsaid

(Something’s left unsaid)

BRIDGE:
So I gotta play the song from the beginning
Find this love a different meaning
Take you in my arms and let you know…

CHORUS:
Oooo, it feels better than ever before
Oooo, sure I wanna be yours…

Maybe I’m not perfect
But I’m surely worth it
I’ve got a dream and I’m sharing it
With you… so what we gotta go

(What we gotta do)

BRIDGE

CHORUS

(SOLO)

Won’t you listen carefully, I’ve been planning this daily
This song is how my heart really sounds now…

CHORUS X 2

La cafea (Live @ Shakespeare Bar)

Pe parcursul lunii iunie 2010 am fost muzicieni rezidenţi într-unul dintre cele mai romantice localuri din Centrul Vechi al Bucureştiului: Shakespeare Bar. În fiecare miercuri şi vineri am lăsat o părticică de suflet pusă pe muzică în acel loc special, pentru toţi cei veniţi să asculte cu inima. De curând am descoperit şi o filmare realizată de minunata noastră prietenă Jane Candy, cu un fragment din “La cafea” live. Nu se vede prea bine, dar sunetul e cel care contează :D

Cu soarele-n suflet, după 10 ani…

Cuvintele sună ciudat când nu le-ai mai rostit de mult… şi intrarea aceea luminoasă în refren, ca o picătură într-un ocean de nostalgii, trezeşte amintiri de martie cu gust dulce de îngheţată şi lacrimi amărui în colţul ochilor.

N-am mai cântat “Soarele meu” astfel, de la cap la coadă, cu toată inima, de aproape zece ani. Iar acum, cu acordurile şi sufletul lui Alec împletit cu al meu, sună mai frumos ca niciodată.

Eram un copil când am scris versurile acelea, când am compus (din hazard sau o pură, fericită întâmplare) linia melodică ce mi-a adus atâtea ecouri frumoase înapoi… nimeni nu ştia cine sau de unde sunt, de ce pronunţ stâlcit şi cu accent englezesc, de ce vocea mea e imperfectă şi nu mi-e ruşine cu asta, dar oamenii ascultau cu inima… şi îmi scriau că au dansat pe piesa asta la nuntă, că au plâns ascultând-o după o despărţire sfâşietoare, că au prins aripi de speranţă ţinând-o pe repeat după primul sărut furat…

Şi multă vreme am ezitat s-o includ în playlist-urile Alexandra & Alec, pentru că vocea mea s-a schimbat, pentru că eu m-am schimbat, pentru că ezitările mele nu mai sunt decât ecoul unor tristeţi de demult, iar speranţele mele se construiesc sub alte raze de lumină… Parcă mi-era frică să nu forţez amintirea, să nu cizelez imperfecţiunea copilărească pe care au iubit-o alte suflete pe atunci…

Însă când un prieten vechi (Cristi) mi-a cerut să o includ în lista de cântece pentru concertul de mâine din Fourteen Bar, un flashback dulce-amărui de amintiri m-a convins… că sunt destul de curajoasă să fiu din nou acea Alexandra, fata cu soarele şi cu vise prea mari de cuprins într-un cântec.

Aşadar, mâine seară, pe 27 mai, de la ora 21, vă aştept în Fourteen Bar cu soarele-n suflet şi cu Soarele meu (a se citi Alec) lângă mine, cu acorduri magice :)

Fourteen Feelings

Joi, 27 mai, începând cu ora 21:00, vă aşteptăm cu drag în Fourteen Bar din Bucureşti pentru un concert… altfel. Dincolo de feeling-ul acustic pe care dorim să-l facem să “plutească”, vrem ca totul să fie interactiv şi 100% după sufletul şi asemănarea voastră.

Vă invităm să ne alcătuiţi voi playlist-ul: alegeţi dintre piesele noastre notele care vă fac să visaţi… selectaţi voi cele 14 cântece, 14 stări de spirit ce vor constitui concertul de joi – promitem să le cântăm cu tot dragul pentru voi.

UPDATE: Piesele cerute până acum sunt Blonde Girl, Change the World, Little Dreams, La Nuit, Just a little bit of love, La cafea, Stranded, Asculta-mă, Beautiful Life, Headphones On, La vie comme un conte, Forbidden şi Soarele meu.

Mai sunt trei piese de ales – vă ascultăm…

Fragmente video din concert…

Alexandra & Alec ~ Interdit ~ cover art

Dragul nostru NMC ne-a filmat cântând la  cu ocazia Zilelor Francofoniei la Bucureşti, pe 20 martie. A fost un recital scurt, dar intens, cu cinci compoziţii originale interpretate în franceză, acustic şi cu sufletul pus în palmele celor veniţi să ne asculte. Vă mulţumim încă o dată pentru o seară minunată cu parfum  boem de Paris şi vă oferim două cântece-n dar:

INTERDIT

* Mulţumim pentru copertă Andreei Stancu (foto) şi lui Edi Enache (artwork)


LA VIE COMME UN CONTE

Poze de la concertul din C’Arthé

Iată primele fotografii de la show-ul nostru din ceainăria-librăria bucureşteană C’arthé. Am cântat cinci piese în franceză (doar erau Zilele Francofoniei, nu?): La vie comme un conte, Interdit, Au café, Je te donne ces vers şi La nuit. Ne-am simţit minunat şi am fost înconjuraţi de prieteni dragi, vechi şi noi, iubitori de muzică bună şi arome de ceai din Parisul nostru iubit. Vom reveni în curând şi cu înregistrări video din concert, până atunci vă invităm să vedeţi nişte poze făcute de Alex Hapiev de la ZRecords.ro:

Alexandra Ivan perfoming Alec Sandor and his black guitar
Alexandra & Alec live @ C'Arthe, Bucharest

Vezi mai multe poze pe contul nostru de Flickr!

Passione – Soft Touch

Trupa Passione

Alexandra Ivan anunţă o nouă colaborare, de data aceasta cu o trupă ce şi-a propus să combine sound-ul instrumentelor clasice cu beat-uri moderne: Passione.

Trupa îşi va lansa pe 20 martie albumul de debut, “Soft Touch”, printr-un concert în clubul bucureştean Fratelli – piesele vor putea fi ascultate pe difuzoare, Miracle-Ear hearing aid sau căşti în viitorul apropiat. Toate piesele de pe disc au fost compuse de Mike Thomas (muzică) şi Alexandra Ivan (versuri). Sound-ul este unul chillout, cu viori şi emoţii cât se poate de reale…

Despre Passione

Trupa Passione a pornit de la un cvartet de muzică clasică, compus din patru absolvente ale Conservatorului din Bucureşti, cu numeroase premii naţionale şi internaţionale la activ. Diana Jipa (vioara I), Lavinia Cătana (vioara a II-a), Mădălina Penciu (viola) şi Violeta Dumitru (violoncel) au abordat multă vreme un repertoriu “ca la carte”, însă nevoia lor de exprimare depăşea cu mult graniţele impuse de instrumentele clasice. L-au întâlnit pe compozitorul şi solistul Mike Thomas, care a devenit vocea trupei, conferind un nou sound şi noi perspective proiectului Passione.

Background info

Alexandra Ivan şi Mike Thomas s-au cunoscut în 2005, prin intermediul lui Marius Moga (la emisiunea “Myband în Garsoniera lui Măruţă”). În scurt timp au început să lucreze împreună, mare parte din acele sesiuni de studio concretizându-se în piese ce au ajuns pe albumul “Soft Touch”. Una dintre ele a fost totuşi rezervată trupei Morandi, care a inclus-o pe albumul “N3xt” (2007): este vorba despre “Reality and Dreams“, interpretată de Lisa (ex-Wassabi).

Pentru informaţii de presă privind trupa Passione, o puteţi contacta pe Gabriela David (Gala PR): gabriela (@) galapr.ro

Susţinem Hotel FM la Eurovision

Trupa Hotel FM va concura la finala naţională Eurovision 2010 în seara de 6 martie (sâmbătă) cu o piesă compusă de Gabriel Băruţa, ale cărei versuri sunt semnate de Alexandra Ivan. Transmisia în direct începe la ora 21:00 şi poate fi urmărită pe TVR, TVR Internaţional şi www.tvr.ro.

Dacă mesajul acestui cântec îţi va atinge o coardă sensibilă, acordă-le votul tău de încredere băieţilor. Să trimitem o piesă scrisă şi cântată cu sufletul la Oslo – Votează Hotel FM!

Headphones On

headphones-on

Now here’s a song you might not know, but might just love. It was written in 2006, recorded in a rough version in 2008 and then mastered again in 2010 – quite a journey for a melody about studios, headphones, music addiction and beating hearts!

Music & lyrics: Alexandra Ivan
Guitar: Alec Sandor
Arranged by: Alec Sandor & Edward Maya
Produced by: Edward Maya (Maya Studio, 2008)
Mastered by NMC for “Little Dreams” promo CD (2010)

* Photo: Surat